Astazi e o Vineri de Septembrie ,

... mai exact 11.09.2009 , probabil ultima zi, daca nu una din ultimele zile cu "burtica". Deja sunt nerabdatoare si un pic nelinistita ca se apropie marele evenimet . Cel in care am sa-l tin pentru prima oara in brate pe David. Am emotii si sunt constienta ca am sa plang de fericire si am sa bucur nespus cand am sa-mi vad puiul , care timp de 9 luni a crescut in mine si care m-a facut sa-mi dau seama ca nimic nu este mai frumos decat sa fi mama si sa iubesti.
Au fost multe momente frumoase pe tot parcursul sarcinii , dar si unele mai putin placute , cum ar fi greturile matinale de la inceputul sarcini , disconfortul dormitului intr-o parte ( eu care eram obisnuita sa dorm numai pe burta) , durerile recente de pregatire pentru nasterea naturala , ridicatul mai greu din pat etc , dar care au fost inlocuite si uitate , sa zic asa , cu prima ecografie in care doctorul mi-a confirmat venirea lui David , prima miscare a lui care am simtit-o , emotia care am avut-o la ecografia 4D in care l-am vazut pentru prima oara , emotia ca atunci am constientizat ca in mine creste un pui de om , fericirea de al avea pe Mariposul langa noi si iubirea care ne-a aratat-o de fiecare data cu mangaierile lui pe burtica , clipele in care vorbeam amandoi cu David si stiam ca ne asculta , sustinerea si sprijinul celor din familia noastra ,nerabdarea lor de as cunoaste nepotelul...Mii de astfel de sentimente ce nasc in noi momente ce nu o sa le uitam niciodata ...Si dupa un drum asa lung , cel putin asa mi s-a parut mie , acum asteptam cu drag zilele astea sa vina ...
Nu vreau sa par vreo eroina sau poate ipocrita, dar chiar daca mi-e frica de momentul nasterii , care mi-e necunoscut ce-i drept, merg cu forta si cu gandul ca orice durere fizica merita , mai ales ca finalul va fi unul frumos. Acel final de al vedea pentru prima oara pe David , de a-l aduce acasa si de ai oferii toata dragostea pe care o putem oferii lui pentru toata viata...